Trinitatea este o dogma catolica ce-a fost oficializata in secolul al-IV-lea.
Desi neintalnit in Scripturi, acest concept este pus in discutie de foarte putini crestini. Ba, din contra, fiind victime ale unui formataj in general vechi si de multe secole, majoritatea dintre ei se agata de trinitate precum un naufragiat de scandura-i de salvare.
De-a lungul expunerii de mai jos, voi incerca sa dezvalui cateva argumente in favoarea trinitatii, argumente pe care eu insumi le-am auzit sau pe care le impartaseam in vremea cand ma numaram printre trinitari. O sa vedem in schimb ca niciunul nu sta in picioare in fata unui studiu serios al textelor biblice.
Isus este Dumnezeu
Inainte de toate, ca sa asigur pe unii,tin sa precizez ca Iisus este Dumnezeu si ca nu exista nicio indoiala cu privire la acest lucru.
«La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; si nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, si viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, si ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a făcut trup si a locuit printre noi, plin
de har si de adevăr. Si noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. »
Ioan 1:1-14
« Eu si Tatal una sunt. » Ioan 10:30
«„Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, si ne este de ajuns.” Iisus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”? » Ioan 14:8-9
«Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară
din Israel sunt Israel; » Romani 9:5
«Si, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă. »
1 Timotei 3:16
«Stim că Fiul lui Dumnezeu a venit si ne-a dat pricepere să cunoastem pe Cel ce este adevărat. Si noi suntem în
Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat si viaţa vesnică. » 1 Ioan 5:20
Biblia sau traditia, care fundament trebuie urmat?
Haideti sa incepem cu inceputul: Dumnezeu se reveleaza prin Cuvantul Sau si ceea ce este adaugat sau scos vine d ela diavol. (Apocalipsa 22:18-19). Cred ca suntem cu totii dee-acord cu asta.
Atunci de ce sa vorbim de trinitate cand Dumnezeu nu S-a dezvaluit asa prin Cuvantul Sau? Nu exista niciun cuvant al trinitatii in Biblie. Cum se face atunci ca asa o doctrina considerata centrala, de-a dreptul capitala, atingand chiar naturii lui Dumnezeu nu e de dezvoltatat absolut deloc in Biblie? Cum se explica ca Pavel cel ce-a zis doar „ ca a nuntat (Faptele Apos. 20:27), ne nu scoate niciun cuvant, o iota despre diferenta dintre persoane in divinitate? Nu vedeti ca exista aici o problema mare?
Contrar a ceea ce ganditi si a ceea ce gandeam si eu inainte cand ziceam: « desi cuvantul ‚trinitate’ nu exista in Biblie, totusi ideea trinitatii e dezvoltata’, nu e cazul. Conceptul nu e prezent in Scripturi, din contra este contrazis.
Deductia trinitatii in natura lui Dumnezeu ne vine in primul rand din mostenirea unei erezii catolico-ortodoxe. Doctrina trinitatii nu exista la primii crestini. Ea a aparut confirmata de interpretarea gresita a unor pasaj biblice, tocmai din cauza acestui fundal ortodoxo-catolic in care se scalda protestantismul.
Dumenzeu este UNUL SINGUR
Atunci, cum S-a dezvaluit Dumnezeu in Cuvantul Sau?
« Shema Yisrā’ēl YHWH elohénou YHWH eā » (« Asculta Israelele, Cel Vesnic/Iaue [este] Dumenzeul nostru, Cel Vesnic/Iaue [este] unul ! ») Deuteronom 6:4
Asta este credinta bazata pe Scripturi pe care o impartasesc toti evreii pana in ziua de astazi - in sensul strict al termenului, a monoteismului pe care atat evreii cat si musulmanii o impartasesc. Iisus/Ieoşua Insusi o impartasea. Aceasta credinta intr-un Dumnnezeu UNUL.
«Iisus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”» Marcu 12:29
Putem zice mult si frumos, asa cum faceam eu pe vremuri, ca revelatia lui Dumnezeu este progresiva si ca evreii nu aveau inca aceasta revelatie a « pluralitatii in unitate » a lui Dumnezeu. Sau mai putem zice ca trinitatea nu s-a dezvaluit decat in Iisus, in Noul Testament, cu toate premizele ei aparute in Scripturile Vechiului Legamant ; « şema » este o opozitie puternica contra ideii unui Dumnezue multiplu, o opozitie directa fata de o trinitate oarecare. E o inselatorie, o minciuna pentru pur si simplu motiv ca trinitatea e un concept prezent si azi in religiile pagane si asta dateaza cu multe milenii in urma, de foarte mult timp, dinainte de crestinism si de iudaism.
Trinitatea, un concept păgân
Babilonienii adorau o trinitate al carei slujbas era, printre altii, Nimrod (prefigurarea lui anticrist, Geneza 10 si 11). Pe parcursul timpului, aceasta trinitate a fost trasnmisa in diverse religii pagane: din Babilon pana in Egipt (Horus, fiul lui Isis si-al lui Osiris, era considerat ca reincarnarea tatalui sau Osiris), din Egipt pana in Grecia (misterele lui Eleusis), din Grecia pana la Roma, si ca sa termin din catolicismul roman pana la protestantismul actual.
Treptat si-n functie de destrabalarea lor, aceste religii au devenit politeiste, personificand aspectele diverse ale UNICULUI UN Dumnezeu Veritabil. Asa se explica de ce religiile lumii sfarsesc cu numeroase divinitati distincte. In schimb, in ce priveste catolicsmul si prin extensie protestantismul, aceastea au ramas doar la stadiul intermediar al paganizarii. Aceast lucru fiind zis, asta nu inseamna ca a-L califica pe Dumnezeu in felul asta (drept trinitate-n.tr.) e o paganziare si o abominare mai marunta.
Asadar sa intelegem lamuririle date de Domnul evreilor ce tocmai iesisera din Egipt, acolo unde era adorata trinitatea: « asculta Israele, Cel Vensic e Dumnezeul nostru, Cel Vesnic e UNUL.» (Deuteronom 6:4). E ca si cum Dumnezeu le-ar fi zis pe sleau: « asculati-ma poporul Meu, sunt unul si nu trei. »
Altfel, trebuie oare sa intelegem ca păgânii au avut descoperirea unui Dumnezeu trinitar inaintea evreilor? Oare nu au fost ei, evreii cei care au fost alesi sa fie purtatorii revelatiei lui Dumnezeu natiunilor? N-au fost ei cei carora li se fusesera incredintate poruncile lui Dumnezeu?(Romani 3:2) Au trebuit ei oare sa fie invatati de popoarele pagane despre Dumnezeu? Asta ar fi o contradictie perfecta cu ce ne invata Scripturile.
In plus, nu se poate spune, asa cum o sustin unii, ca aceste trinitati păgâne ar fi imitatatii diabolice ale unei pretinse trinitati divine veritabile, pentru ca patriarhii si evreii au luptat contra acestor trinitati afirmand ca Dumnezeu e unul. De asemenea, profetii ne incurajeaza neincetat sa nu imitam/copiem popoarele păgâne. (Ieremia 10)
Introducerea unei dogme trinitare in crestinatate
Din insăşi marturisirea unei enciclopedii catolice, dogma trinitatii crestine este un adaos tardiv: " Formularea ‚un Dumnezeu in trei persoane’ n-a fost nici stabilita solid si nici complet integrata in viata crestina si in profesia de credinta inaintea secolului al-IV-lea. Totusi, tocmai aceasta formulare este pretinsa a fi prima cu titlul de dogma a Trinitatii. Nu gasim nimic din ceea ce ar aminti nici pe departe acest punct de vedere la parintii apostolici. » Noua Enciclopedie Catolica (1967), tomul XIV, p. 299.
Edward Gibbon, un istoric celebru al catolicismului si prin urmare al protestantismului, in prefata cartii Istoria Crestinismului (History of Cristianity) a lui Peter Eckler, a scris: « Daca e adevarat ca crestinismul a triumfat asupra paganitatii, atunci nu e mai putin adevarat ca paganitatea a reusit sa compromita crestinismul. Biserica Romei a înlocuit deismul pur al primilor crestini cu neinteleasa dogma Trinitatii. In mod similar, numeroase doctrine păgâne inventate de egipteni si idealizate de Platon au fost adoptate deoarece erau considerate demne de credinta. »
Icona reprezentand conciliul lui Niceea.
Primul care a vorbit de ‚trinitate’ e Teofil al Antiohiei in jurul anului 180. El fu primul ce-a vorbit de biserica « catolica » si care i-a atribuit unui episcop (« episkopos » in greceste) guvernarea/prioritatea asupra diaconilor (« presbyteros »), zicand in scrisorile sale ca episcopul tine locul lui Dumnezeu in biserica (cf. « Scrisoarea lui Ignatiu al Antiohiei catre crestinii din Smirna » capitolul 8 si 9). Teofil al Antiohiei este tatal Bisercii Catolice. Iata de ce ne permitem sa judecam putin asupra increderii ce o putem acorda unui om. Totusi,dogma trinitatii a fost fixata in timpul sec. al IV-lea, sub imparatul Constantin, in cursul Conciliilor de la Niceea si de la Constantinolul din 381. Trebuie sa stiti ca imparatul Constantin era mare adorator al Mitrei - un derivat al cultelor: babiloniene, egiptene etc. deja citate.
Astfel, declarand crestinismul (ortodox la inceput si apoi ortodox si catolic roman) religia imperiului, el a realizat un sincretism intre religiile pagane si credinta crestina.
Asadar, crestinismul s-a regasit cu sarbatoarea Craciunului (nasterea Mitrei), cu cultul feciaorei Mariei si a pruncului (inlocuitorul lui Iris si al lui Horus), papalitatea/patriarhia (suveranul pontif roman si suveranul patriarh ortodox), si, in sfarsit, cu doctrina trinitatii (divinitate babiloniana)! Scopul sau era sa-si unifice imperiul si stia ca religia era unul dintre cele mai bune mijloace de-a o face, pentru ca cine s-ar putea opune lui Dumnezeu?
Vazand succesul crescand al credintei crestine, a prins ocazia cu succes. In timp ce crestinii credeau a continua sa-L adore pe Dumnezeul Bibliei, paganii puteau sa-si regaseasca toate elementele păgânitatii lor.
Nu exista diferenta in Dumnezeu
Deci trebuie zis clar, Tatal este Fiul:
«Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele vesniciilor, Domn al păcii.” »Isaia 9:6
Tatal este Duh :
«Dar vine ceasul, si acum a si venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh si în adevăr;
fiindcă astfel de închinători doreste si Tatăl. Dumnezeu este Duh; si cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh si în adevăr.” » Ioan 4:23-24
Fiul este Duh :
«Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei si Galatiei. Ajunsi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Iisus nu le-a dat voie. » Faptele Apos. 16:6-7
Iisus/Ieoşua nu e o parte sau o persoana a lui Dumnezeu, el e plenitudinea lui Dumnezeu:
«Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia si cu o amăgire desartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, si nu după Hristos. Căci în El locuieste trupeste toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii si stăpâniri. » Coloseni 2:8-10
Este scris explicit, negru pe alb, si alte pasaje pot atesta aceste lucruri. E chiar probabil ca acest ultim pasaj din Coloseni 2 sa fie o contradictie a trinitatii lui Platon ce incerca sa introduca trinitatea la crestinii din Phrigia.
Sa ne uitam totusi la cateva asrgumente pretinse biblice ce se pretind a fi in favoarea unui Dumnezeu «trei-in-unul ».
Oare cui se adresa Isus in rugaciunile Sale?
Cateva versete ce-s date deseori sunt acelea in care Iisus ii vorbeste Tatalui; deci ele ar trebui sa dovedeasca ca exista, ei bine, doua persoane pentru ca avem un dialog.
Pai, nu, Iisus este Dumnezeu manifestat in carne. El avenit in primul rand sa ne rascumpere si sa ne justifice prin jertfa Sa si prin invierea Sa, dar in acelasi timp a venit ca sa ne arate calea – El e calea (Ioan 14:6). In aceasta consta manifestarea Sa in calitate d efiu. E d enotat ca cuvantul « fiu» in greceste e acelasi cu « slujbas »! Acest Iisus, in care locuia corporal toata plenitudinea divinitatii a venit sa ne arate exemplul de viata, cum trebuie noi sa traim. El a venit ca sa manifeste caracterul de fiu, acela de slujbas. Asta ne-o zice Pavel ca zice ca trebuie sa devenim imitatorii Lui! (1 Corinteni 11:1, Efeseni 5:1). Asa cum Pavel se facea ca un evreu printre evrei ca sa-i castige pe acestia (1 Corinteni 9:19-23), la fel si Dumnezeu s-a facut om printre oameni ca sa-i mantuie pe oameni.
Oare Iisus, fiind Dumnezeu si in acelasi timp obiectul botezului, avea El oare nevoie sa fie botezat? Nu, dar totusi a facut-o , ca sa ne dea exemplu. (Matei 3:15)
Vorbind de botez, o obiectie ar fi sa zicem ca vocea venind din ceruri ar fi dovada de diferenta de persoana. Nu neaparat, Iisus in calitate de Dumnezeu si-a retinut doar vocea Sa din ceruri ca sa atesteze/indeplineasca slujba pamanteasca in corpul acesta. Nu trebuie sa vedem altceva. Interpretarea triniatra uzuala nu e decat roada formatarii ortodoxe/catolice suferite de secole. Asa putea Iisus sa se roage Tatalui, ca sa dovedeasca ce trebuie sa urmeze un copil al lui Dumnezeu.
In plus, venind ca si om, Si-a impus toate limitarile legate de firea asta. Caci daca ar fi avut un « super-corp » insewnsibil lumii, dupa modelul unui « super-erou », n-ar mai fi existat nicio slava si nicio valoare in jertfa Sa. De aceea in carnea Sa, in toate punctele asemanator firii noastre (Evrei 2:17), El putea manifesta cateva trasaturi proprii unui om limitat precum: oboseala, setea, foamea, si toata gama de sentimente. Singura difereneta fata de noi a fost ca in toate temptatiile suferite in carnea/firea Sa, El n-a cedat niciodata cu nimic. Sa intelegem deci de ce Iisus, in calitate de om, putea manifesta slabiciuni, de exemplu in gradina Ghetimani sau pe cruce.
Ce sa gandim de fraza asta pronuntata de Iisus pe cruce? « Dumnezeul Meu,Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? » (Matei 27:46). E vorba de-a reaminti si de-a sublinia indeplinirea unui Pslam profetic al lui David.
« [...]Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit si pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi si fără s-asculţi plângerile mele?Totusi Tu esti Cel Sfânt si Tu locuiesti în mijlocul laudelor lui Israel. În Tine se încredeau părinţii nostri: se încredeau, si-i izbăveai.[...] Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor si dispreţuit de popor.Toţi cei ce mă văd îsi bat joc de mine, [...]S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeste!”. [...]Am ajuns ca apa care se scurge, si toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara si se topeste înăuntrul meu. [...]îsi împart hainele mele între ei si trag la sorţi pentru cămasa mea.Dar Tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu!Scapă-mi sufletul de sabie si viaţa din ghearele câinilor! [...]Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L! [...]Căci El nici nu dispreţuieste, nici nu urăste necazurile celui nenorocitsi nu-Si ascunde faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.[...] » Psalmul 22
Iisus cita psalmul acesta ca marturie: «Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura. »
(Ioan 19:36)
Sa fie oare Fiul neştiutor?
Un alt punct de vedere ce e important de lamurit priveste aparenta ignoranţă a Fiului cu privire la clipa intoarcerii Sale: «Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu stie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi si rugaţi-vă; căci nu stiţi când va veni vremea aceea. » (Marc 13:32)
Aici trebuie pur si simplu sa intelegem ca nu era in obiectivul/scopul manifestatrii sale in calitate de om, sub forma Fiului sa dezvaluie lumii cand va reveni, pentru ca toata lumea e de acord cand zicem, trinitari sau ba, ca Iisus- in calitate de Dumnezeu - cunoste tot cu privire la intoarcerea Sa, inclusiv ziua si ora. Acest pasaj nu poate fi deci folosit pentru a servi drept dovada de diferenta intre persoanele din divinitate; demonstreaza doar limitele pe care Domnul Iisus si le-a impus in calitate de om.
Faceau oare apostolii distinctie dintre Iisus si Tatal?
Ce sa intelegem din toate aceste versete ale Noului Testament in care se pare ca apostolii par a-L mentiona pe Iisus distinct fata de Tatal?
«pentru ca Numele Domnului nostru Iisus Hristos să fie proslăvit în voi, si voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru si al Domnului Isus Hristos.» 2 Tesalonicieni 1:12
In acest pasaj, cuvintele « de notre » de la sfarsitul versetului nu sunt preznete in limba greaca, e vorba de un adaos realizat in cursul traducerii, dupa bunul plac al traducatorului si al celui ce interpreta pasajul asta. O traducere mai literala ar spune cam asa: « dupa harul Dumnezeului nostru si al Domnului Iisus-Cristos ». Nu exista nicio distinctie aici.
Alte pasaje par a manifesta explicit o diferenta dintre Tatal si Iisus, in special unele care vorbesc mai ales despre « Tatal Domnului nostru Iisus-Hristos » (1 Petru 1:3). Desi traducerea poate fi pe bune revizuita, e vorba de o problema de inteles. Explicatia e simpla si ea se gaseste in 1 Timotei 2:5 : „Căci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Iisus Hristos.”
Acest pasaj ne lumineaza asupra distinctiei pe care apostolii ar fi putut s-o faca in epistolelle lor intre Tatal si Iisus. Faptul e ca ei vorbeau de Iisus in calitate de om. Pentru ca « Iisus-Cristo omul» e mijlocul prin care ajungem la revelatia lui Dumnezeu in calitate de Tata. A vorbi de Iisus-Cristos omul, inseamna a vorbi de jertfa Sa, sacrificiu prin care suntem sfintiti si capabili a ne apropia de Dumnezeu in diminesiunea Lui parinteasca.
In acelasi timp, la fel e si cu rolul Lui de avocat (1 Ioan 2:1) sau de mijlocitor pe langa Tatal. Intr-un fel putem spune ca jertfa Sa, indeplinita in calitate de om, marturiseste in favoarea noastra in fata Lui Insusi (Evrei 9 et 10).
La fel, in ce priveste superioritatea Tatalui fata de Fiul, nu e decat vorba de superioritatea lui Dumnezeu in dimensiunea sa divina asupra manifestarii in carne/fire. (Filipeni 2:5-11)
Dovedesc oare viziunile ucenicilor pe Fiul ca fiind distinct de Tatal?
Cum se poate explica viziunea cereasca a lui Stefan?
«.Dar Stefan, plin de Duhul Sfânt, si-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, si pe Iisus stând în
picioare la dreapta lui Dumnezeu; si a zis: „Iată, văd cerurile deschise, si pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” » Faptele Apos. 7:55-56
E vorba de-o viziune, iar viziunile apar ca niste imagini. Ioan a avut o viziune a cerului in care vedea pe tron un Miel ca si injunghiat. Oare inseamna ca in rai Dumnezee va fi in forma unui Miel? Desigur ca nu, nu e decat o imagine dezvaluita printr-o viziune, dezvaluind un aspect al lui Dumnezeu.
Dreapta, e planul regal/imparatesc si divin, ce ne prezinta pozitia de autoritate cea mai inalta. Dumnezeu, in acesta viziune a lui Stefan, i Se prezenta ca si Cel Ce , prin manifestarea si jertfa Sa in calitate de om „a dezbrăcat domniile si stăpânirile si le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15)
« Si la mijloc, între scaunul de domnie si cele patru făpturi vii si între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul. » Apocalipsa 5:6
Cu referire la pasajul acesta de mai sus al viziunii lui Ioan in cartea Apocalipsa, ar trebui oare sa intelegem ca Duhul Sfant este o « septime » pentru ca ni se zice ca sunt sapte duhuri ale lui Dumnezeu? E vorba aici de o imagine, de simbolism; Biblia e presarata cu ele.
Supunerea Fiului
Un alt pasaj interesant de mentionat si de explicat este: « În urmă, va veni sfârsitul, când El va da Împărăţia în
mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire si orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmasii sub picioarele Sale. Vrăjmasul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Si când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. » 1 Corinteni 15:24-28
« Cristos » (care inseamna « unsul ») face referinta la acela care a fost uns, deci la Iisus-Cristos Omul.
Cand totul va fi sfarsit si cand totul va fi reinnoit, revelatia FIului in calitate de om jertfit si biruitor nu va mai avea loc/ nu va mai exista pentru ca totul va fi reunit in Tatal si noi il vom adora pe Tatal pentru vesnicie.
Omul, o trinitate?
Un alt argument trinitar consta in a vorbi de o pretinsa trinitate umana:
« Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însusi pe deplin; si duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos.» 1 Tesalonicieni 5:23
Deoarece omul e tri-partit (trup, suflet si duh) si cum el a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27), atunci de ce sa ne miram ca Dumnezeu Insusi ar putea fi o trinitate...Doar nu gasim aici o dovada, zic trinitarii, a firii trinitare dumnezeiesti?
Sa incepem prina zice ca « chipul lui Dumnezeu » in om nu e cu nimic aceatsa fire tri-partita. Dumnezeu e duh. (Ioan 4:24)
In plus, omul nu este o trinitate, pentru ca trupul fizic nu e nimic in sine, nu e decat o invelitoare carnala formata din praf, la fel ca si o bucata de lemn sau de metal ce nu-s nimic in ele insele. De asemenea duhul nostru nu e nimic in sine, caci fara suflet n-ar fi decat o goala « cochilie spirituala », un vid. Duhul e acela care ne permite sa intelegem lucrurile duhovnicesti, la fel cum trupul e acel ceva care ne permite sa intelegem ceea ce e fizic sau trupesc.
Cat despre suflet, ei bine, el e viata care anima intreg trupul (fizic si duhovnicesc); el e acela care il face sa traiasca si sa simta lucrurirle inconjuratoare. El e personalitatea noastra, el e insasi persoana noastra.
De asemenea, ceae ce Biblia numeste « carne » nu se distinge neaparat de trupul fizic, firea e o putere a pacatului in membrele noastre trupesti, e vechiul om neregenerat, vechea noastra fire/natura umana.
Asadar, stiind ca in calitate de crestini avem Duhul Sfant in noi, sa intelegem ca depasim deja conditia de trinitate: trup, carne, suflet, duh si Duh Sfant... 5 in 1. Ar trebui oare sa ne consideram o « chintitate »(un quint in latineste)? Ceva absurd. Prin urmare, omul nu e decat UNUL.
Pluralul lui « elohim »
Un alt argument trinitar: cuvantul evreiesc « elohim » care e un plural, folosit inca din Geneza 1:1 sta marturie pluralitatii lui Dumnezeu, firii Sale trinitare.
Adevarul e ca e vorba pur si simplu de un « plural al maiestatii », ce e paralel cu tutuitul la romani. In romaneste, dvs. folositi, ca si noi francezii, oa 2-a persoana de plural (dvs.) ca sa va adresati unei singure persoane; e un smen de respect si nu o dovada a firii trinitare a interlocutorului dvs. Evreii nu aveau superlative (cel mai [...], foarte [...]) sau comparative (mai [...]decat, mai putin [...] ca); pluralul este deci folosit in Biblie pentru a da mai mare putere cuvintelor. Asa se explica de ce singularul « eloah » este inaltat incat deveni «elohim ».
« Ehad »,sa fie oare o « unitate compusa »?
Un alt argument sar fi ca cuvantul evreiesc « ehad », tratradus prin « un » (sau « singurul » conform unor versiuni biblice) in pasajul din Deuteronom 6:4, sub-intelege o unitate compusa. Ca sa ne aplecam pe acest argument, trebuie remarcat sa e acelasi cuvant ce e folosit pentru a zice ca barbatul si femeia vor deveni «O SINGURA » carne (Geneza 2:24). Astfel, doua entitati devin UNA (« ehad »). La fel, pentru creatie, este scris ca: « [...]Astfel, a fost o seară, si apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.» (Geneza 1:5b). Doua entitati, o seara si o dimineata formeaza o zi, zis in romaneste una sau ‚intai’, adica « ehad ».
Deci pentru trinitari, unicitatea lui Dumnezeu ar fi ala fel o unitate compusa din trei entitati.
In plus, dupa trinitari, Dumnezeu vroia sa sugereze ca era unul si indivizibil in sens strict/ literal, acesta e cuvantul « yahid » care zic ei ar fi fost folosit deoarece e inzestrat sa corespunda acestui sens. Din nefericire pentru trinitari, aceasta interpretare nu e prea solida, e de-a dreptul falsa. In evreieste « ehad » inseamna « un » sau « o » in sems numeric (1, 2, 3, 4, etc.). ( ca in Ioan 10: 30 – una/unul e tot aia, pentru ca in engleza de exemplu avem ‚one’ si masculin si feminin si atunci cei ce sustin ca Fiul si Tatal sunt ‚UNA’ entiate, gresesc...-n.tr.)
Dovoda e in: numararea zilelor creatiei. Zilele urmatoare ale creatiei au avut si ele o seara si o dimineata (Geneza 1:8, 13, 19, 23, 31), si totusi doar nu consideram cuvintele evereiesti folosite pentru 2, 3, 4, 5 si 5 ca fiind niste « multipluri compuse ». N-ar avea niciun sens. La fel, cu privire la context, sa consideram « ehad »-ul Genezei 1:5 ca si o unitate compusa n-ar avea sens, de asemenea.
Astfel, in ce ii privesc pe om si pe femeie, daca « ehad » e folosit pentru a desemna uniunea lor, e pur si simplu pentru a insista pe unitatea ce trebuie s-o formeze acestia! Nimic nu trebuie sa-i poata desparti (Matei 19:6). Sa plecam de la « un » ca sa cream 2 sau 3 entitati e sa rastalmacim si sa denaturam sensul textului, lucru ce merge impotriva gandirii lui Dumnezeu in acest pasaj.
Cuvantul « yahid », in ce-l priveste pe acesta, el imbraca semsul de « un » in raport cu ceva din exterior: singur, solitar, unic. De exemplu: un fiu unic (« yahid », Geneza 22:2) nu e unic prin existenta lui, prin firea sa, ci prin faptul ca nu mai are alti frati , ca e singurul copil. De altfel, din cauza influentei gandirii trinitare la traducatori, majoritatea bersiunilor traduc Deuteronom 6:4 ca si cand cuvantul « yahid » e cel folosit si nu « ehad »:
« Cel Vesnic, Dumnezeul nostru, este SINGURUL Dumnezeu », ca pentru a spune doar ca nu exista alti Dumnezei, alti Iahve. In timp ce Biblia ebraica, ai caror traducatori sunt straini de notiunea trinitatii, traduc prin: « Cel vesnic este UNUL », multi o traduc prin ‚Singurul’ in franceza. In plus, radacina cuvantului « yahid » este « yahad » ce inseamna: a alatura, a uni, a reuni. Justificarea « ehad versus yahid » al trinitarilor este, deci, rasturnata in intregime.
Cum e Dumnezeu?
Asadar, cum sa intelegem aceste diferite apelative (Tata, Fiu, Duh Sfant, etc.)? E foarte simplu, nu-s decat diferite revelatii/dezvaluiri ale aceluiasi Dumnezeu, diferite manifestari sub aspecte diferite.
«După ce a vorbit în vechime părinţilor nostri prin proroci, în multe rânduri si în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a făcut si veacurile.» Evrei 1:1-2
Un tata de familie se poate prezenta nu doar ca si tata, ci si ca sot pentru nevasta lui, ca sef de camin, ca fiu al propriului sau tata, apoi prin functia in cadrul intreprinderii unde munceste, etc. Toate astea se raporteaza la aceeasi persoana, fara insa sa existe o diferenta. E acelasi lucru si pentru Dumnezeu.
Dumnezeu S-a prezentat in Iisus-Cristos in calitate de Fiu supunandu-se Tatalui. In cursul ministerului Sau in calitate de Fiu, El ne-a prezentat revelatia Sa in calitate de Tata, si cand Si-a incheiat ministerul pamantesc ni S-a prezentatat in calitate de Duh Sfant. La inceput, El S-a prezentat ca si Creator, apoi ucenicilor ca si Lumina, Alfa si Omega, Mielul, Leul lui Iuda, Cuvantul lui Dumnezeu, etc.
Daca ar trebui sa personificam fiecare dintre aspectele Sale n-am mai termina, pentru ca Dumnezeu este infinit.
Cand vom fi langa El, vom petrece o vesnicie intreaga in a-L contempla si in a-I descoperi in fiecare clipa un nou aspect al divinitatii Sale.
